Accident cu trei victime la Sinaia. Printre răniți sunt și doi copii - o fetiță și un băiat

Accident cu trei victime la Sinaia. Printre răniți sunt și doi copii - o fetiță și un băiat

Un grav accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, a avut loc miercuri după-amiază pe DN1, pe raza orașului Sinaia. La fața locului, alături de polițiști, au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Sinaia pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor și acordarea asistenței medicale de urgență, cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. În cele trei autoturisme se aflau șase persoane, dintre care două sunt copii. Potrivit primelor informații, furnizate de ISU Prahova, în urma coliziunii, o femeie a rămas blocată într-unul dintre autoturisme, iar pompierii au acționat pentru deblocarea acesteia. Toate persoanele au fost asistate la fața locului și trei dintre ele au fost transportate la spital de către ambulanțele SMURD și SAJ alocate la caz. Victimele sunt o fetiță de șase ani, un băiat de 10 ani și o femeie de 45 de ani, toți cu traumatism toraco-abdominal, conform evaluării medicale de la fața locului.

IPJ Prahova precizează că, din primele verificări făcute la fața locului de către polițiști, a reieșit că un bărbat de 27 de ani, care conducea un autoturism pe Drumul Național 1, pe direcția Ploiești către Brașov, la un moment dat ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula din sens opus, condus tot de un bărbat de 38 de ani. Ulterior, acest autoturism din urmă a fost proiectat într-un alt autoturism, condus de un bărbat de 56 de ani. ”În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a unei femei, precum și a doi minori de 8 și 11 ani, pasageri în cel de-al treilea autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au informat reprezentanții IPJ. (sursa imagini: Grup Info Trafic Prahova)


Tipărire