Lucrările la centura ocolitoare a orașului Mizil sunt realizate în proporție de 80%, iar finalizarea este estimată pentru sfârșitul lunii august, a anunțat Consiliul Județean Prahova. Astăzi, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a inspectat șantierul centurii Mizil. După vizita la fața locului, Virgiliu Nanu a declarat: „Suntem în linie dreaptă. Provocările au fost depășite, iar proiectul avansează conform calendarului”. În prezent, se lucrează la rampele de acces către cele două poduri, montarea parapetelor, semnalizarea rutieră și aplicarea stratului de uzură. Stratul de legătură este deja în execuție pe întreaga lungime a traseului, urmând ca în etapa finală să fie realizate rigolele pluviale și stratul final de asfalt.
Cu o lungime totală de 7,5 km, șoseaua ocolitoare traversează zona de nord a orașului Mizil și este proiectată pe un traseu neconstruit, în mare parte pe un drum de exploatare existent. Proiectul include patru sensuri giratorii și două poduri, fiind finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și din bugetul Consiliului Județean Prahova.