A fost emis COD ROȘU, valabil între orele 13:25 - 14:00, pentru localitățile Telega, Scorțeni, Bănești, Cosminele. Potrivit ISU Prahova, fenomenele prognozate sunt grindină de dimensiuni medii/mari, averse torențiale care vor cumula peste 40 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie, fiind emis mesaj de avertizare RO-ALERT pentru localitățile vizate.
𝐏𝐨𝐦𝐩𝐢𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐢𝐭̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐮𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆.

𝐑𝐞𝐜𝐨𝐦𝐚𝐧𝐝𝐚̆𝐫𝐢


Evită deplasările pe durata avertizării meteorologice.

În situația manifestării vântului puternic, întrerupe orice activitate desfășurată în aer liber și adăpostește-te în imobile sau spaţii închise, care să îți asigure protecţia;

Dacă este necesară evacuarea, mergi imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi.

Dacă ai fost surprins de viitură, urca în părţile de sus ale locuinţei sau pe acoperiş, până la sosirea echipelor de salvare.

În cazul în care mai ai timp, mută obiectele importante la etajele superioare ale locuinței.

Decuplează întrerupătorul general de energie electrică. Scoate aparatele electrice din priză.

Nu atinge echipamentele electrice dacă ești ud ori stai în apă.

Întrerupe instalaţiile de alimentare cu apă şi gaze.

Încuie uşile casei şi protejează ferestrele pentru a nu fi sparte de vânturi puternice, de curenţii de apă sau de obiectele duse de curenţii de apă.

Evacuează animalele şi bunurile de valoare în locuri sigure (de refugiu), dinainte stabilite.