Șase bărbați, cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani, au fost reținuți pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, după ce, vineri seară, s-au luat la bătaie la un concert care se desfășura în comuna Blejoi. ”Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi, la data de 13 iunie 2025 s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare, reținând, pentru 24 de ore, 6 bărbați. În fapt, în seara zilei de 13 iunie a.c., în jurul orei 21.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în contextul asigurării măsurilor de ordine publică la un eveniment cultural-artistic din localitatea Blejoi, au constatat faptul că în zona scenei, între mai mulți tineri ar fi izbucnit un conflict spontan, care a degenerat, aceștia lovindu-se reciproc, tulburând astfel ordinea și liniștea publică. Astfel, persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție în vederea audierii, iar în baza probatoriului administrat, față de 6 bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 36 de ani din orașul Boldești-Scăeni și localitatea Blejoi a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a informat IPJ Prahova.
Șase bărbați s-au încăierat la un concert, în comuna Blejoi. Toți au fost reținuți
