Incendiul de la stația de epurare din Măgurele ar fi fost provocat de un localnic. Polițiștii au deschis o anchetă

Incendiul de la stația de epurare din Măgurele ar fi fost provocat de un localnic. Polițiștii au deschis o anchetă

Incendiul de la stația de epurare din Măgurele, care a izbucnit în cursul nopții de marți spre miercuri, ar fi fost provocat de un localnic, astfel că polițiștii prahoveni au deschis o anchetă în acest caz. ”Polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Bălțești au fost sesizați, la data de 18 iunie 2025, în jurul orei 02:00, cu privire la faptul că în localitatea Măgurele se manifestă un incendiu la nivelul unui imobil. În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii, stabilind faptul că incendiul se manifesta la acoperișul unei clădiri, având destinația de stație de epurare. Incendiul a fost lichidat de pompierii sosiți la fața locului. Ulterior, existând suspiciuni cu privire la modul de producere a acestuia, cercetările au fost extinse, stabilindu-se în scurt timp faptul că incendiul ar fi fost provocat de un bărbat de 54 de ani, din localitatea Măgurele. Acesta a fost depistat si condus la sediul poliției, ocazie cu care a recunoscut săvârșirea faptei. Datorită stării psihice în care se afla și a diagnosticelor medicale, acesta a fost internat la o unitate medicală de specialitate pentru a fi expertizat psihiatric. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere, cercetările fiind continuate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte”, a informat Poliția Prahova.

În urma incendiului, despre care pompierii au concluzionat că ar fi putut izbucni de la un cablu defect sau neizolat corespunzător, Primăria Măgurele a acuzat o mână criminală care ar fi provocat declanșarea flăcărilor: ”În noaptea de 18.06.2025, în jurul orei 02:00, un apel la 112 anunța un incendiu devastator la stația noastră de epurare. În urma intervenției rapide a pompierilor, flăcările au fost stinse, însă pagubele sunt uriașe. Din primele cercetări interne, s-a descoperit că în jurul orei 00:00, un individ a încercat în mod repetat să pătrundă în incintă. Acesta avea asupra sa obiecte inflamabile, indicii clare ale unei intenții criminale. Acțiunile acestui individ ne-au adus un prejudiciu estimat la peste 500.000 EUR, afectând grav funcționarea serviciilor noastre”.

De altfel, ISU Prahova a revenit cu precizarea că ” pompierii stabilesc cauza probabilă de incendiu, adică un cumul de împrejurări care ar fi putut să determine producerea unui incendiu. Cercetările amănunțite pentru stabilirea cauzei de incendiu se efectuează de către autoritățile abilitate, fiind analizate toate împrejurările care ar fi putut conduce la producerea unui astfel de eveniment”.


Tipărire