Șase pompieri prahoveni - îngeri păzitori pentru un bărbat aflat în pragul infarctului, pe autostrada A2

Șase pompieri prahoveni - îngeri păzitori pentru un bărbat aflat în pragul infarctului, pe autostrada A2
Șase pompieri prahoveni - plt. adj. Nicolae Isăcilă, sg. maj. Adrian Laurențiu Nicolae, plt. adj. Marian Tudor, plt. Andrei Richea, plt. adj. Cornel Barbu și plt. adj. șef Ioan Tăbăcaru - aflați în drum spre litoral, pentru o misiune în sezonul estival, au fost, joi dimineață, adevărați îngeri păzitori pentru un bărbat căruia i se făcuse rău și părea că se află în pragul infarctului, în incinta unei benzinării de pe autostrada A2. ”Ieri dimineață, aflându-se în drum spre litoral, cu o ambulanță SMURD și alte două autoturisme, spre locul unde urmau să își înceapă misiunea de sprijin în plin sezon estival, au hotărât să facă o pauză la o benzinărie de pe autostrada A2. Sunt multe benzinării în drum, dar au oprit exact acolo unde era nevoie de ei! Încă de la intrarea în parcare, au observat cum li se făceau semne disperate să meargă acolo unde o persoană era întinsă la pământ, care acuza dureri în piept și insuficiență respiratorie, crezând că ei sunt echipajul chemat prin apel la 112. Chiar dacă nu era așa, colegii noștri au coborât imediat din mașini și au depus eforturi pentru a veni în ajutorul bărbatului căzut: au apelat din nou 112 pentru a se asigura că sunt furnizate toate informațiile necesare, au asistat și monitorizat corespunzător pacientul, fiindu-i administrat oxigen, au măsurat tensiunea și au efectuat EKG. Toate datele furnizate de colegii noștri au fost esențiale pentru echipajul care a preluat pacientul, fiind câștigat timp prețios. Ne exprimăm speranța că persoana ajutată de colegii noștri este bine și se poate bucura de viață în continuare, iar pe colegi îi felicităm pentru prezența de spirit și pentru buna coordonare de care au dat dovadă. Le dorim misiune ușoară pe litoral, unde să acționeze cu aceeași determinare!”, au transmis colegii celor șase salvatori, de la ISU Prahova.
 

Tipărire