Ialomița/ Criminalul și-a mărturisit fapta după 20 de ani! A trimis o scrisoare în care dezvăluia locul în care a îngropat cadavrul

Ialomița/ Criminalul și-a mărturisit fapta după 20 de ani! A trimis o scrisoare în care dezvăluia locul în care a îngropat cadavrul

Polițiștii și procurorii din Slobozia fac cercetări într-un complicat caz de omor. Autorul cum­plitei fapte, arestat în județul Buzău după ce și-ar fi ucis două rude apropiate, a mărturisit printr-o scrisoare înaintată autorităților ialomițene faptul că, în urmă cu 20 de ani, a ucis o femeie din localitatea Ograda. Victima criminalului figura în evidențele Poliției ialomițene ca dispărută. A fost descoperită la începutul acestei săptămâni îngropată în saci de plastic, în locul indicat de bărbatul care a ucis-o. Este vorba despre gospodăria unei localnice din comuna Ograda, din județul Ialomița, potrivit https://www.independentonline.ro/. Potrivit aceleiași surse, autorul omorului comis cu 20 de ani în urmă la Ograda este vizat de o altă anchetă penală, aflată în lucru la Buzău, după ce și-ar fi ucis două rude apropiate. Crezând că ar putea scăpa mai ușor de acuzații, acesta a mărturisit cum și-a ucis amanta și cum a în­gropat-o, cu două decenii în urmă. Mărturisirea a făcut-o printr-o scrisoare pe care a înaintat-o autorităților locale, respectiva scrisoare ajungând într-un final la Poliție. Oamenii legii au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomița și astfel s-a deschis un dosar penal pentru «omor». În scrisoare, criminalul a destăinuit și locul unde a îngropat cadavrul. Se pare că ar corespunde cu gospodăria fostei sale concubine, de acum 20 de ani... Ajunși la locul indicat, oamenii legii au descoperit, îngropați în pământ, saci de plastic în care se găseau rămășițe umane. «În acest caz se fac verificări pentru comiterea infracțiunii de „omor“. Într-adevăr, este o faptă mai veche...» susțin reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița.

Mai multe detalii aici: https://www.independentonline.ro/2025/07/21/Ograda--Crima-marturisita-dupa-20-de-ani--Cadavrul--ingropat-intr-o-curte--31478 


Tipărire