Donald Trump l-a primit pe Vladimir Putin cu covorul roșu, în Alaska

Donald Trump l-a primit pe Vladimir Putin cu covorul roșu, în Alaska

Președintele Statelor Unite a ajuns cu circa o jumătate de oră mai devreme decât Vladimir Putin la baza din Anchorage - Alaska, unde va avea loc întâlnirea la nivel înalt dintre cei doi șefi de stat. Președintele Federației Ruse a fost așteptat cu covorul roșu pe pista aeroportului. Potrivit CNN, formatul întâlnirii din Anchorage s-a schimbat, astfel încât discuția nu se va purta doar între președintele american și Vladimir Putin, ci urmează să participe și miniștrii de externe - Marco Rubio și Serghei Lavrov și câte un consilier de fiecare parte.

Trump și Putin au ajuns împreună, în aceeași limuzină blindată, în locația unde va avea loc întâlnirea care va dura câteva ore, având în vedere că, în afara discuțiilor pe tema Ucrainei, vor fi abordate și alte subiecte.

Sursa foto: captură Sky News


Tipărire