Meciul de etapă dintre Consiliul Local Ploiești și primarul Mihai Polițeanu s-a terminat cu scorul de 1 – 0

Meciul de etapă dintre Consiliul Local Ploiești și primarul Mihai Polițeanu s-a terminat cu scorul de 1 – 0

Consiliul Local Ploiești i-a dat o lecție primarului Mihai Polițeanu (independent susținut de Mișcarea Noi, ploieștenii), luni, 18 august, când majoritatea consilierilor municipali au fost prezenți la ședința extraordinară convocată de un grup de aleși locali, și nu la întrunirea convocată de edilul Ploieștiului.

În cadrul ședinței, care s-a derulat în termeni cordiali până la final, au fost aprobate cele opt puncte de pe ordinea de zi, pe care nu au fost incluse însă și cele două proiecte suplimentare propuse de primarul Polițeanu – de aprobare a două studii de fezabilitate (pentru înființarea unui centru de colectare separată a deșeurilor și pentru regenerare urbană prin modernizarea lizierei din zona UPG). Introducerea celor două proiecte pe ordinea de zi a fost respinsă de consilierii municipali, cu atât mai mult cu cât, cel puțin în cazul centrului de colectare separată a deșeurilor, șansele de finanțare PNRR sunt ”spre zero”, după cum însuși primarul Mihai Polițeanu a declarat în cadrul ședinței.

Ordinea de zi a rămas astfel cu cele opt proiecte propuse inițial de către grupul consilierilor care au convocat ședința – aprobarea bugetelor și rectificărilor bugetare pentru instituțiile și societățile aflate în subordinea CL Ploiești și rectificarea bugetului municipiului, precum și un contract de comodat între Rompetrol și municipalitatea ploieșteană pentru un imobil cu destinația spații învățământ primar - Colegiul Național I.L. Caragiale.

Ce limbaj sub limita decenței a abordat primarul Polițeanu după ședința de astăzi, într-o postare pe Facebook: https://prahovainfo.ro/actualitate/12053-primarul-ploie%C8%99tiului,-mihai-poli%C8%9Beanu,-coboar%C4%83-%C8%99tacheta-comunic%C4%83rii-publice-%E2%80%9Da%C8%99a-mi-o-trag-%E2%80%9D.html 


Tipărire