Cu o zi înainte, miercuri, 3 septembrie 2025, polițiștii locali au verificat și comercianții din Piața Aurora Vest. Au fost controlați 8 agenți economici, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 3.000 lei.
Pe lângă documentele justificative și respectarea obligațiilor legale privind afișarea prețurilor, polițiștii locali au avut în vedere și existența contractelor încheiate cu S.C. Hale și Piețe, precum și modul de utilizare a suprafețelor destinate activităților comerciale.
Reprezentanții Poliției Locale Ploiești au anunțat că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, cu scopul de a asigura un comerț civilizat și de a preveni abaterile de la legislația în vigoare.