Viceprimarul Ploieștiului, Alexandru Săraru, a întreprins demersuri pentru acordarea de sprijin financiar, din Fondul de Rezervă al Guvernului, în scopul refacerii structurii degradate a podurilor din municipiu, încă de la începutul acestei veri, potrivit documentelor puse la dispoziția presei.
”În urma informațiilor apărute în spațiul public, potrivit cărora administrația locală ar ignora starea avansată de degradare a unor structuri de poduri din municipiu, vă transmitem, în spiritul transparenței, copiile documentelor care atestă demersurile întreprinse de consilierii municipali ai Partidului AUR – reprezentați de viceprimarul municipiului, domnul Alexandru Florian Săraru – în vederea obținerii de fonduri din rezerva bugetară a statului, destinate consolidării podurilor din zonele Bulevardul București și Mihai Bravu. În acest sens, au fost transmise adrese oficiale atât către Guvernul României, cât și către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Răspunsurile primite au fost înaintate primarului municipiului, domnul Mihai Laurențiu Polițeanu, pentru ca acesta, prin aparatul de specialitate din subordine, să poată iniția procedurile administrative necesare. Precizăm, de asemenea, că aceste demersuri sunt pe deplin justificate, având în vedere constrângerile bugetului local, care nu permite, în prezent, susținerea unor lucrări de consolidare de o asemenea amploare”, se precizează într-un comunicat de presă.