Jandarmii prahoveni au desfășurat, la finalul săptămânii trecute, acțiuni de verificare în mai multe zone montane frecventate de turiști, printre care Sinaia – Poiana Stânii, Bușteni – Munții Baiului, Cheia – Valea Berii și Muntele Roșu. Scopul controalelor a fost combaterea activităților de picnic în locuri neamenajate, dar și prevenirea accesului neautorizat cu vehicule în fondul forestier sau în zonele protejate.
În urma acțiunilor, au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3.500 de lei, pentru nerespectarea legislației în vigoare.
Un caz aparte a fost depistat în zona Stâna Regală din Sinaia, unde nouă tineri campaseră ilegal și aprinseseră focul în fondul forestier. În momentul legitimării, jandarmii au observat asupra lor o materie vegetală posibil interzisă la deținere. Aceștia au fost sancționați pentru încălcarea legislației privind picnicurile, iar în paralel au fost întocmite acte de sesizare pentru suspiciunea de deținere de droguri de risc fără drept.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova transmite că astfel de acțiuni vor continua, pentru a proteja atât legea, cât și mediul natural din zonele montane ale județului.