Clubul Feroviar Republica Ploiești, în parteneriat cu Muzeul Județean de Științele Naturii Prahova, organizează în perioada 3–5 octombrie 2025 cea de-a cincea ediție a expoziției de modelism feroviar „În Gară la Nenea Iancu”. Evenimentul va avea loc în Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești și va reuni cluburi și pasionați de modelism din întreaga țară. Manifestarea, deja consacrată prin edițiile anterioare, se adresează copiilor, iubitorilor de trenuri, pasionaților de electronică și mecanică, dar și tuturor celor care caută o activitate care să le stimuleze atât latura practică, cât și pe cea estetică.
Printre atracțiile ediției din acest an se numără o dioramă modulară funcțională, îmbogățită cu module noi, o spectaculoasă dioramă LEGO prezentată în premieră la Ploiești, lansarea volumului Anotimpuri feroviare – Calea ferată îngustă – Fieni, semnat de Vlad Adrian Nicolae și Daniel Adrian Mandache, acces preferențial pentru grupurile de elevi însoțiți de cadre didactice, „Atelierele Republica”, unde 40 de copii vor putea descoperi tainele modelismului într-un cadru organizat.
Program de vizitare: Vineri 11.00 – 18.00; Sâmbătă 10.00 – 18.00 și Duminică: 10.00 – 16.30
Organizatorii invită publicul să descopere un univers fascinant al trenurilor în miniatură și să se bucure de o experiență educativă și recreativă deopotrivă.