Primăria Ploiești a încheiat un contract în valoare de 842.258,74 de lei fără TVA cu societățile câmpinene Microcip Electronics și Microcip Security Serv pentru furnizarea și instalarea unui sistem de supraveghere video pentru puncte de colectare a deșeurilor și în alte puncte nevralgice unde se aruncă gunoaie pe domeniul public.
Printre zonele ce vor fi monitorizate, în afara platformelor de colectare a deșeurilor de lângă blocuri, se vor afla cele bine-cunoscute ca ”puncte negre” unde se aruncă de obicei gunoaie de toate felurile: strada Drumul Sării, strada Apelor, strada Gârlei, strada Cornățel, strada Mihai Bravu, zona Râfov. De asemenea camere de supraveghere urmează să se amplaseze și în zona pasajului Take Ionescu, din zona centrală a orașului, situat în fața magazinului Winmarkt Omnia.