Hidro Prahova investește peste 66 de milioane de lei într-o nouă stație de epurare pentru aglomerarea Slănic–Vărbilău–Aluniș–Bertea–Ștefești

Hidro Prahova investește peste 66 de milioane de lei într-o nouă stație de epurare pentru aglomerarea Slănic–Vărbilău–Aluniș–Bertea–Ștefești

Operatorul regional de apă și canalizare Hidro Prahova a semnat contractul pentru proiectarea și execuția unei noi stații de epurare a apelor uzate, care va deservi aglomerarea Slănic–Vărbilău–Aluniș–Bertea–Ștefești. Proiectul, finanțat în cadrul „Programului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova, perioada 2014–2020”, are o valoare de 66,88 milioane lei (fără TVA) și o durată de implementare de 24 de luni, dintre care primele șase vor fi dedicate proiectării.

Noua stație va fi amplasată pe raza comunei Vărbilău, iar apele tratate vor fi deversate în pârâul Vărbilău. Obiectivul principal este conformarea cu Directiva europeană 91/271/CEE privind colectarea și epurarea apelor uzate orășenești, astfel încât să fie evitate evacuările de ape netratate în mediul natural. Stația modernă va prelua apele uzate colectate prin rețelele ce urmează să fie extinse prin două contracte complementare: unul deja semnat, pentru localitățile Aluniș și Bertea, și altul aflat în pregătire, pentru Slănic, Vărbilău și Ștefești.

Firma de construcții desemnată prin licitație are experiență în realizarea unor proiecte similare în alte regiuni ale țării.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu, a solicitat antreprenorului respectarea strictă a graficului de lucrări și chiar finalizarea mai rapidă a obiectivului, pentru că este important ca noile rețele de canalizare ce vor fi realizate în cele cinci localități să poată fi racordate în cel mai scurt timp la stația de epurare modernă.

Prin implementarea proiectului, locuitorii din Slănic, Vărbilău, Aluniș, Bertea și Ștefești vor beneficia de un sistem modern de canalizare și de o infrastructură de epurare adaptată standardelor europene, contribuind la protejarea mediului și la îmbunătățirea calității vieții.


Tipărire