O polițistă din Prahova și câinele ei, Nero, intervenție salvatoare pentru un bebeluș de o lună

O polițistă din Prahova și câinele ei, Nero, intervenție salvatoare pentru un bebeluș de o lună

O polițistă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Prahova a devenit eroină în noaptea de 6 octombrie, după ce a intervenit în cazul unui bebeluș de doar o lună care nu mai respira. Femeia, aflată acasă, a intervenit prompt și a aplicat manevrele necesare până la sosirea echipajului medical.

Incidentul s-a produs în jurul orei 23:00, într-un bloc din municipiul Ploiești. Violeta, polițist în cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității al IPJ Prahova, a fost trezită de lătratul câinelui său, Nero. A ieșit pe casa scării și a auzit strigătele disperate ale unor părinți al căror copil nu mai respira, după ce se înecase cu sirop.

„Era puțin după ora 23:00. Dormeam, când câinele meu, Nero, a început să latre și să mă trezească. Parcă voia să-mi spună că cineva are nevoie de ajutor pe casa scării. Am sărit din pat, în pijamale, desculță, și am fugit pe scări. Acolo, am auzit țipetele disperate ale unor părinți – unul își ținea în brațe copilul, iar celălalt suna la 112. Copilul lor, un bebeluș de doar o lună, nu mai respira. Mămica, cu ochii în lacrimi și vocea frântă de teamă, mi l-a pus în brațe și a strigat: ‘Vă rog, ajutați-mi copilul!’ Bebelușul se înecase cu sirop, iar fiecare secundă părea o eternitate. Părinții erau în pragul disperării, iar în jur – nicio altă ușă deschisă. Doar eu, desculță, pe scări, cu un suflet mic în palme. Mi-am păstrat calmul, am aplicat manevrele de salvare și nu mi-am pierdut nicio clipă credința că își va reveni. După câteva clipe care au părut o veșnicie, copilul a început să respire din nou. Am stat cu el până a ajuns echipajul SMURD. L-am vizitat ulterior la spital, iar în urma investigațiilor medicale, bebelușul este perfect sănătos. Sunt polițist, iar funcția mea aduce multe provocări. Dar și șansa de a fi acolo unde e nevoie de lumină, de curaj, de viață”, a povestit polițista.


Tipărire