Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au intervenit, la data de 25 octombrie 2025, în jurul orei 12.30, în urma unui apel primit prin SNUAU 112, care sesiza producerea unui accident de circulație pe DN1, la km 99+900, pe raza localității Nistorești.
La fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 44 de ani.
În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat înainte, intrând în coliziune cu un alt vehicul condus de un bărbat de 32 de ani. Acesta, la rândul său, a fost împins și a intrat în contact cu o motocicletă condusă de un bărbat de 53 de ani, precum și cu un autoturism condus de un bărbat de 67 de ani.
De asemenea, un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, ar fi fost atins ușor în partea din spate, fără a rezulta pagube materiale semnificative.
În urma coliziunilor succesive, o pasageră aflată într-unul dintre autoturisme a suferit vătămări corporale, fiind transportată la spital pentru investigații medicale.
Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Traficul rutier se desfășoară pe banda nr. 1 de circulație, pe sensul de mers București către Brașov, pe banda nr. 2 fiind în continuare restricționat.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Recomandări preventive:
Polițiștii rutieri reamintesc conducătorilor auto importanța respectării distanței de siguranță între vehicule, adaptării vitezei la condițiile de drum și menținerii unei atenții sporite în trafic.
Neatenția sau nerespectarea regulilor de circulație pot conduce la evenimente rutiere cu urmări grave.
Update: Trafic reluat pe DN1, în zona localității Nistorești
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier informează că traficul rutier pe DN1, km 99+900, în zona localității Nistorești, a fost relutat în totalitate pe ambele sensuri de mers.
Polițiștii rutieri acționează în continuare în zonă pentru fluidizarea circulației și prevenirea producerii altor evenimente.
