Polițiștii Secției nr. 4 Ploiești au reținut, vineri, 21 noiembrie, un tânăr de 29 de ani din localitatea Brazi, bănuit că a făcut gesturi cu caracter obscen pe o stradă din municipiul Ploiești. Sesizarea inițială a fost făcută la data de 14 noiembrie, de către un bărbat care a observat comportamentul indecent al tânărului în timp ce se afla pe strada Mihai Eminescu.
În urma investigațiilor și verificărilor derulate în zilele următoare, polițiștii au identificat persoana suspectă pe 21 noiembrie a.c., în jurul orei 18:30, în zona Bulevardului Independenței. La vederea echipajului, tânărul ar fi plecat cu un autovehicul într-o direcție necunoscută, încercând să se sustragă controlului. Patrula de siguranță publică l-a depistat ulterior în zona intersecției străzii 13 Decembrie cu strada Democrației. Polițiștii l-au identificat și l-au condus la sediul secției, unde, în urma administrării probatoriului, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive.
Cercetările în cauză continuă în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
