UPDATE/ Breaza | Morminte distruse de brazii smulși din rădăcini de vânt, într-unul dintre cimitirele din oraș

UPDATE/ Breaza | Morminte distruse de brazii smulși din rădăcini de vânt, într-unul dintre cimitirele din oraș

Mai multe morminte din cimitirul Breaza de Jos au fost grav avariate după ce, în noaptea de duminică spre luni, vântul puternic a doborât mai mulți brazi de mari dimensiuni. Copacii dezrădăcinați au căzut direct peste locurile de veci, provocând distrugeri mari – cruci rupte, monumente smulse din fundații și morminte afectate.

Localnicii reclamă modul în care este administrat cimitirul și solicită intervenția urgentă a autorităților pentru îndepărtarea arborilor căzuți și remedierea pagubelor. Imaginile publicate de oamenii din zonă surprind amploarea distrugerilor și disperarea familiilor care și-au găsit locurile de odihnă ale celor dragi devastate.

Sursa foto: Facebook/Grup Breaza are viitor. UPDDATE: După apariția acestui articol, postarea de mai jos din grupul menționat a fost ștearsă.


Tipărire