Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bușteni au întocmit dosar penal în cazul bărbatului găsit mort într-o casă din Bușteni. Oamenii legii primiseră o sesizare despre faptul că un bărbat nu ar mai fi ajuns la serviciu și nu răspunde la telefon. Potrivit IPJ Prahova, ”echipa operativă constituită s-a deplasat de urgență la fața locului, unde în interiorul imobilului respectiv a fost constatat un degajament puternic de fum provenit de la o sobă de teracotă, fără ca în încăpere să se manifeste foc deschis. În imobil a fost identificată o persoană, ca fiind un bărbat, în vârstă de 60 de ani, fără a prezenta semne vitale. La examinarea exterioară nu au fost evidențiate urme vizibile de violență. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Ploiești, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă, cercetările fiind continuate pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-a produs decesul bărbatului.
Sursa imagine: Facebook/Bușteni Live
