Trei persoane au fost implicate într-un accident produs, miercuri după-amiază, în comuna Albești-Paleologu. Un autoturism a intrat în coliziune cu un ATV, iar în urma impactului, conducătorul ATV-ului a suferit diverse leziuni și a fost preluat de echipajul SMURD, fiind transportat la UPU Ploiești pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de la Garda de Intervenție Urlați. Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor la locul producerii accidentului, iar autoritățile abilitate vor stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier, a informat ISU Prahova.
Potrivit Poliției Prahova, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că un tânăr de 23 de ani ar fi condus un motociclu de tip ATV pe DN1B, în localitatea Albești-Paleologu, din direcția Buzău către Ploiești, iar în zona km. 25+400, ar fi efectuat manevra de viraj spre stânga, moment în care a fost acroșat de un autovehicul condus de un bărbat de 49 de ani, care circula în aceeași direcție de deplasare. Cei doi conducători de vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
