Băiatul care și-a pierdut viața la numai 16 ani - împliniți la începutul lunii februarie-, într-un accident feroviar produs pe raza orașului Comarnic, era junior la Petrolul Ploiești. După primirea cumplitei vești, clubul ploieștean a transmis un mesaj de condoleanțe. ”O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploiești! Un foarte tânăr jucător al clubului nostru, Mario Cofaru (16 ani), a plecat, astăzi, dintre noi, lasând un gol imens în sufletele familiei, colegilor de echipă și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Component al Grupei „U17”, Mario făcuse pasul către clubul nostru, în vara trecută, venind de la HM Junior Câmpina. A îmbrăcat, astfel, tricoul „galben-albastru” în meciurile din Liga Elitelor, disputate în acest sezon, și avea o întreagă carieră promițătoare în față. Odihnește-te în pace, Mario! Condoleanțe familiei îndoliate!”, au scris reprezentanții clubului de fotbal pe pagina oficială de Facebook.
Și colegii din Liceul Simion Stolnicu, din Comarnic, unde învăța Mario, au scris un mesaj emoționant, în amintirea lui: ”Un înger s-a înălțat la cer, lăsând în urmă o lume mult prea întunecată fără zâmbetul lui. Astăzi, comunitatea liceului nostru este mai săracă. Mario Cofaru era elev în clasa a X-a uman, avea doar 16 ani… un copil la început de drum, cu vise, cu speranțe, cu o viață întreagă înainte. Încă ne este greu să vorbim despre el la trecut. Durerea este profundă, iar vestea pierderii sale ne-a îndurerat pe toți. Pentru colegi și profesori, Mario va rămâne un chip drag și o prezență care a adus energie și pasiune în clasă. Iubea sportul, în special fotbalul, pe care îl practica cu dăruire și entuziasm. Pe teren dădea întotdeauna tot ce avea mai bun și ne făcea mândri. Golul lăsat în urmă este greu de exprimat în cuvinte. Îl vom păstra însă viu în amintirile noastre, în momentele frumoase petrecute împreună și în tot ceea ce a însemnat pentru fiecare dintre noi. Gândurile noastre se îndreaptă în primul rând către familia lui, care trece printr-o suferință de neimaginat. Le suntem alături cu toată compasiunea și sprijinul nostru. Odihnește-te în pace, Mario! Vei rămâne mereu în inimile noastre!”.
Adolescentul a murit într-un tragic accident feroviar care a avut loc, miercuri după-amiază. Potrivit primelor informații furnizate de Poliția Prahova, băiatul ar fi fost lovit de tren în timp ce se deplasa pe calea ferată, între șine. ”Din primele cercetări a reieșit faptul că un tren care circula pe relația Galați – Brașov, în zona stației C.F. Comarnic, a acroșat un tânăr în vârstă de 16 ani, care s-ar fi deplasat între liniile de cale ferată. Personalul medical ajuns la fața locului a efectuat manevrele de resuscitare, însă, a fost constatat decesul tânărului. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză, cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au anunțat reprezentanții IPJ Prahova.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și să le dea putere părinților și întregii familii îndoliate!
