Pompierii militari prahoveni intervin, marți după amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în comuna Brebu, sat Brebu Megieșesc.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările se manifestau violent, cuprinzând mai multe construcții. Incendiul s-a extins rapid la trei imobile alăturate și anexe gospodărești, fiind afectată o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.
Pentru gestionarea situației, forțele de intervenție au fost suplimentate progresiv, la fața locului acționând în prezent pompieri din cadrul Detașamentului Câmpina, cu două autospeciale de stingere, o autocisternă și o ambulanță SMURD, sprijiniți de alte două autospeciale de stingere de la Garda de Intervenție Băicoi.
Intervenția este în dinamică, pompierii depunând eforturi pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Update: În incendiu au fost afectate două proprietăți - trei case și anexele gospodărești aferente, nefiind înregistrate victime, din fericire. Pompierii au reușit să stingă flăcările, iar acum lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia.
