Cazul Tonsciuc sau cum să plângi de mila purtătorilor de mustăți-ghidon, dar să nu te intereseze siguranța ploieștenilor

Cazul Tonsciuc sau cum să plângi de mila purtătorilor de mustăți-ghidon, dar să nu te intereseze siguranța ploieștenilor

Dacă îți pasă mai mult de șmecherii cu mustăți-ghidon bătuți (oare de ce?) prin alte zone ale țării, dar nu te preocupă prea mult ce se petrece în comunitatea care te-a trimis în Consiliul Local Ploiești, se vede clar dezinteresul față de orașul în care trăiești. Sau, și mai grav, mimezi interesul pentru oameni, în condițiile în care ești alesul unei părți a comunității, sub umbrela unei organizații denumite „Mișcarea Noi, ploieștenii”. Din care fac parte, de fapt, #reziști #USR-iști.

Noi, ploieștenii reali, vrem să vedem implicare din partea consilierilor locali, membri ai „legislativului” urbei lui Caragiale, nu doar postări pe Facebook sau pe alte rețele sociale despre incidente apărute în alte zone ale țării, din care reiese „grija” pentru cetățenii acestei țări.

„Așa își protejează România cetățenii”, spune Tonsciuc, unul dintre cei patru consilieri ai ”Mișcării”, cel care se și vedea viceprimar al Ploieștiului imediat după venirea colegului „independent” Mihai Polițeanu la conducerea primăriei.

Cum protejează echipa primarului Mihai Polițeanu cetățenii Ploieștiului? Ce înseamnă pentru oamenii lui Polițeanu siguranța publică? Numai în publicația noastră am semnalat, în ultimele zile, mai multe incidente care ar fi putut atrage atenția stimabililor membri ai „Mișcării” să ia atitudine față de scăderea siguranței pe străzi, în cartiere sau în mijloacele de transport în comun. Să ceară măsuri urgente și clare pentru a face din Ploiești un oraș mai sigur. Pentru copii, adulți și seniori. Pentru întreaga comunitate.

Dar nu, în Ploiești totul merge strună: avem concerte, avem toalete de zeci de mii de euro bucata, care nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități, avem stații de autobuz pentru TCE – o companie aflată pe marginea prăpastiei –, avem lucrări întârziate, cu termen de finalizare incert.

Nu avem siguranță pe străzi, nu avem siguranță în cartiere.

Dar pe acestea, preadistinsul Mihai Tonsciuc nu le vede.

Probabil pentru că nu au mustața-n ghidon...

P.S. Cum nu a observat nici dezacordul grav din mesajul său de profundă indignare (printscreen jos).


Tipărire