Dezbatere tensionată la Ploiești: Planul Urbanistic General actualizat, criticat dur de arhitecți pentru erori și lipsa de fundamentare

Dezbatere tensionată la Ploiești: Planul Urbanistic General actualizat, criticat dur de arhitecți pentru erori și lipsa de fundamentare

Forma preliminară a noului Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Ploiești a stârnit reacții vehemente în cadrul unei dezbateri publice desfășurate marți seară la Teatrul Imaginario. Documentația, realizată de VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L., a fost intens contestată de specialiști, care au semnalat numeroase erori, neconcordanțe și lipsuri majore.

Arhitecții prezenți au criticat în mod repetat modul de elaborare a documentului, susținând că, în unele situații, acesta ar fi fost realizat „din birou”, pe baza unor surse online. Reprezentanții firmei au confirmat limitările, invocând valoarea contractului – aproximativ 3.164.000 de lei fără TVA – și lipsa resurselor necesare pentru verificări detaliate în teren...

„Este păcat ca acest PUG să fie avizat și să producă efecte juridice pentru o perioadă de 15 ani”, a declarat unul dintre participanți, exprimând temeri legate de impactul pe termen lung asupra dezvoltării orașului.

Printre vocile critice s-a remarcat Elena Iordache, membru al Uniunii Arhitecților din România și președinte al Comisiei de Monumente din Prahova. Aceasta a ridicat probleme punctuale legate de reglementările propuse și de acuratețea datelor utilizate.

Una dintre principalele nemulțumiri vizează regimul de construire pentru locuințele individuale. Stabilirea unei suprafețe minime de teren de 250 de metri pătrați, coroborată cu retragerile impuse, ar putea face dificilă sau chiar imposibilă edificarea unor locuințe viabile, susțin specialiștii. Răspunsul proiectanților – că situația semnalată nu poate fi evaluată pe loc – a accentuat nemulțumirea participanților.

De asemenea, au fost semnalate modificări controversate privind spațiile verzi. Arhitecta a atras atenția asupra dispariției unor zone verzi importante, inclusiv din fața așa-numitei „Case Albe” - Palatul Administrativ din Ploiești, de pe strada Bucegi sau din zona Universității Petrol-Gaze din Ploiești, unde liziera ar fi fost eliminată din plan ca spațiu verde. Potrivit acesteia, astfel de schimbări echivalează cu modificări de destinație nejustificate.

Un alt punct sensibil îl reprezintă modul de inventariere a monumentelor istorice. S-a reclamat, în acest caz, utilizarea unor imagini vechi din surse online și a unor informații inexacte, fără verificări la fața locului. Reprezentanții firmei au admis că documentarea s-a făcut „pe bază de surse online”, menționând că deplasările pentru fiecare obiectiv nu au fost prevăzute în caietul de sarcini!

Dezbaterea a evidențiat astfel probleme considerate inacceptabile pentru un document strategic care va influența dezvoltarea orașului în următorii 10-15 ani. Criticile vin în contextul în care PUG-ul municipiului nu a mai fost actualizat din 1999, iar așteptările privind noul plan erau considerabile.

Aceeași firmă a câștigat contractul pentru Planul Urbanistic Zonal al centrului Ploieștiului, a cărui valoare este de 383.400 de lei fără TVA.


Tipărire