Doi turiști răniți în zona Cascadei Urlătoarea. Intervenție a Salvamont Bușteni

Doi turiști răniți în zona Cascadei Urlătoarea. Intervenție a Salvamont Bușteni

Salvatorii montani din cadrul Salvamont Bușteni au intervenit, în această după-amiază, în zona Cascadei Urlătoarea, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea a doi turiști care s-au accidentat. Potrivit informațiilor transmise de salvamontiști, victimele au fost transportate cu ajutorul unui UTV și predate ulterior echipajului de ambulanță pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Unul dintre turiști a suferit un traumatism cranio-cerebral, iar cel de-al doilea un traumatism la nivelul membrului inferior.

Salvamont Prahova reamintește turiștilor importanța echipării corespunzătoare și a prudenței pe traseele montane, mai ales în zonele cu teren accidentat sau umed, unde riscul de alunecare și accidentare este crescut.


Tipărire