Polițeanu anunță că s-au refăcut marcajele distruse de Ro-Drift. Când urmează cele din restul orașului

Polițeanu anunță că s-au refăcut marcajele distruse de Ro-Drift. Când urmează cele din restul orașului

Primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, a anunțat că marcajele rutiere afectate în zona în care s-a desfășurat competiția RoDrift au fost refăcute în noaptea de vineri spre sâmbătă, costurile fiind suportate integral de organizatorii evenimentului.

În același context, edilul a oferit și explicații privind refacerea marcajelor rutiere din restul orașului, după numeroase întrebări venite din partea ploieștenilor nemulțumiți de lipsa acestora pe arterele rutiere din municipiul Ploiești. Polițeanu a precizat că bugetul local a fost adoptat pe 11 mai, acesta fiind un pas obligatoriu din punct de vedere legal pentru demararea procedurilor de achiziție necesare executării marcajelor.

Potrivit calendarului anunțat, validarea bugetului de către Ministerul Finanțelor este așteptată marți, 19 mai. Ulterior, începând de miercuri sau joi, va fi demarată procedura de achiziție pentru lucrările de marcaje rutiere, proces care ar urma să dureze aproximativ o săptămână, a precizat Polițeanu.

Acesta estimează că lucrările propriu-zise de refacere a marcajelor rutiere din oraș vor începe în aproximativ trei săptămâni.

Sursa foto: Facebook/Mihai Polițeanu


Tipărire