Autoturism cuprins de flăcări în cartierul Malu Roșu din Ploiești. Mai multe mașini au scăpat datorită intervenției pompierilor

Autoturism cuprins de flăcări în cartierul Malu Roșu din Ploiești. Mai multe mașini au scăpat datorită intervenției pompierilor

Un autoturism a fost cuprins de flăcări, marți dimineață, pe strada Măgurii, în cartierul Malu Roșu din municipiul Ploiești. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului 1 Ploiești, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Potrivit ISU Prahova, la sosirea echipajelor de pompieri, incendiul cuprinsese mașina, autoturismul fiind afectat în proporție de aproximativ 90%. În apropiere se aflau și alte mașini parcate, iar intervenția promptă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor la acestea.

O persoană a fost asistată la fața locului, după ce a suferit un atac de panică. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, conducătorul auto reușind să se autoevacueze la timp.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Sursa foto: INFO TRAFIC PRAHOVA


Tipărire