Consiliul Județean Prahova, prin Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Prahova, continuă demersurile de sprijinire a cetățenilor și de promovare a utilizării Cărții Electronice de Identitate (CEI), prin organizarea unei caravane mobile dedicate preluării documentelor necesare emiterii noului act de identitate.
În perioada 25 – 27 mai 2026, o echipă de funcționari ai DJEP Prahova se va deplasa la Palatul Administrativ din Ploiești, Bulevardul Republicii nr. 2-4, intrarea H, camera 55, parter, pentru preluarea cererilor și realizarea fotografiei necesare emiterii Cărții Electronice de Identitate.
Programul este destinat tuturor cetățenilor interesați, indiferent de localitatea de domiciliu.
Documente necesare:
- certificatul de naștere;
- certificatul de căsătorie sau hotărârea de divorț, doar dacă au intervenit modificări față de ultimul act de identitate;
- în cazul persoanelor care nu sunt proprietarii locuinței, este necesară prezența proprietarului pentru exprimarea acordului de domiciliu;
- se recomandă prezentarea actului de proprietate, pentru situațiile în care datele din cartea funciară necesită verificări suplimentare.
Informații importante pentru minori:
- pentru emiterea CEI înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, minorul trebuie să fie însoțit de ambii părinți și se achită o taxă de 70 lei;
- minorii care solicită emiterea CEI cu maximum 30 de zile înainte de împlinirea vârstei de 14 ani beneficiază de gratuitate, fiind necesară prezența unui singur părinte.
Taxa poate fi achitată la ghișeele CEC Bank sau la stațiile SelfPay.
Ridicarea cărților electronice de identitate se va realiza fie de la locația unde au fost depuse cererile, fie de la sediul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Prahova, din str. Vasile Lupu nr. 60-62, în intervalul orar 08:00 – 15:30.
Principalele beneficii ale Cărții Electronice de Identitate:
- primul document este gratuit pentru persoanele cu vârsta peste 14 ani;
- document de călătorie în statele membre UE și SEE;
- acces rapid la servicii publice electronice;
- posibilitatea utilizării semnăturii electronice;
- standarde avansate de securitate și protecție a datelor personale;
- eliminarea necesității copiilor xerox prin crearea dosarului electronic;
- posibilitatea eliberării documentului și pentru minorii cu vârsta sub 14 ani.
Prin această inițiativă, Consiliul Județean Prahova și Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Prahova urmăresc facilitarea accesului cetățenilor la servicii moderne, rapide și digitalizate.
