WHAT ARE YOU LOOKING FOR?

Popular Tags

Program redus la Tribunalul Prahova, până pe 5 iunie, pe fondul protestului grefierilor

Program redus la Tribunalul Prahova, până pe 5 iunie, pe fondul protestului grefierilor

Tribunalul Prahova anunță modificarea programului de lucru cu publicul în perioada 2–5 iunie 2026, ca urmare a Hotărârii nr. 2/27.05.2026 și a comunicatului emis în data de 28 mai 2026 de Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL. Potrivit informării oficiale, activitatea cu publicul va fi redusă la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente.

Astfel, programul Compartimentului Arhivă și al Compartimentului Registratură din cadrul Tribunalului Prahova va suferi modificări temporare.

Pentru zilele de 2, 3 și 5 iunie 2026, atât Compartimentul Arhivă, cât și Compartimentul Registratură vor funcționa în intervalul orar 09:00 – 11:00.

În data de 4 iunie 2026, activitatea celor două compartimente va fi suspendată integral în intervalul 08:00 – 12:00.

Reprezentanții instituției precizează că măsurile sunt adoptate în contextul acțiunilor sindicale desfășurate la nivel național, însă activitatea privind cauzele și lucrările urgente va continua conform prevederilor legale.