Hidro Prahova S.A. a semnat astăzi, 4 iunie, contractul de proiectare și execuție pentru realizarea unei noi stații de epurare destinată aglomerărilor Șirna și Poienarii Burchii. Investiția, în valoare de aproape 26 de milioane de lei (fără TVA), va fi implementată în următorii doi ani și face parte din proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Prahova.
Această investiție vine în continuarea lucrărilor deja demarate în septembrie 2025, când a fost semnat contractul pentru extinderea rețelelor de canalizare în cele două localități. Practic, după realizarea rețelelor, noua stație de epurare va asigura tratarea eficientă a apelor uzate, completând astfel un sistem modern și funcțional, esențial pentru sănătatea comunităților și protecția mediului.
Noua stație de epurare va fi construită la standarde europene și va include procese moderne de tratare mecanică și biologică a apei uzate, precum și sisteme de dezinfecție și gestionare sigură a nămolului rezultat. Tehnologia utilizată va permite reducerea consumului de energie, monitorizarea automată a proceselor și intervenții rapide în cazul unor situații neprevăzute.
Prin această investiție va crește calitatea vieții pentru locuitorii din Șirna și Poienarii Burchii; vor fi protejate mediul și resursele de apă, vor fi respectate standardele europene privind epurarea apelor uzate și va crește siguranța în exploatare și eficiența sistemului.
Stația de epurare va fi proiectată astfel încât apa rezultată în urma procesului de tratare să respecte cerințele stricte ale Uniunii Europene pentru zone sensibile, contribuind direct la reducerea poluării și la protejarea ecosistemelor locale.
Semnarea acestui contract reflectă colaborarea strânsă dintre Hidro Prahova S.A. și Consiliul Județean Prahova pentru continuarea investițiilor durabile în infrastructura județului. Sub coordonarea administrației județene, aceste proiecte contribuie la modernizarea serviciilor publice și la dezvoltarea echilibrată a comunităților prahovene.
Hidro Prahova S.A. își reafirmă angajamentul de a implementa proiecte care aduc beneficii reale oamenilor și care construiesc, pas cu pas, un județ mai curat și mai bine conectat la standardele europene.