InspectorulPadurii.ro, portalul în care pot fi identificate transporturile de masa lemnoasă tăiată ilegal în Romania, nu va funcționa circa o săptămână, după cum au anunțat înșiși reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.
Așadar, aplicația Inspectorul Pădurii, care, potrivit aceluiași minister, “asigură, pentru publicul larg, transparența în ceea ce privește trasabilitatea materialului lemnos”, va fi disponibilă într-o nouă versiune pentru descărcare până cel târziu pe data de 10 februarie 2021. În această perioadă, însă, orice transport de lemn asupra căruia există suspiciuni poate fi verificat prin apelarea sistemului unic 112.
Însă, chiar și noul SUMAL 2.0, lansat pe 31 ianuarie, de care depinde aplicația Inspectorul Pădurii, a avut mari probleme de funcționare în primele zile de la lansare, sincope semnalate de către operatorii din domeniul forestier și de către Asociația Producătorilor de Mobilă din România, care au arătat că dificultățile legate de implementarea SUMAL 2.0 vor conduce la “o scădere a competitivității industriei românești a mobilei pe piețele externe, deja afectată puternic de prețul ridicat al materiei prime din țară”.
Deși ar fi trebuit ca acest lucru să se petreacă înainte de lansarea SUMAL 2.0, abia pe 2 februarie, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a organizat ședinţe de instruire cu operatorii economici interesați de utilizarea corectă a platformei.
Pe 31 ianuarie, Ministerul Mediului anunța că a devenit operațional noul sistem informațional integrat de urmărire a materialului lemnos - SUMAL 2.0. Potrivit Ministerului Mediului, “implementarea noului SUMAL descurajează tăierile ilegale de lemn şi aduce beneficii multiple pentru întreg sectorul silvic. Pe lângă îmbunătățirile semnificative în ceea ce privește urmărirea trasabilității lemnului, noul sistem informatic include un amplu proces de debirocratizare a sectorului, prin eliminarea mai multor registre și documente, precum și prin automatizarea fluxurilor de date care, până acum, se realizau manual”.
