Un biciclist a dat peste o femeie, pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Ambii au ajuns la spital

Un biciclist a dat peste o femeie, pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Ambii au ajuns la spital
Image
Image

Un accident rutier mai puțin obișnuit a avut loc marți dimineață, pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 10:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați că pe Șoseaua Vestului s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicați un biciclist și un pieton.

”Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 66 de ani, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Șoseaua Vestului, din direcția Șoseaua Nordului către Gara de Vest, ar fi surprins și accidentat o femeie de 65 de ani, care era angajată în traversarea părții carosabile, din dreptul blocului 9B. În urma producerii evenimentului rutier, atât biciclistul, cât și pietonul au suferit vătămări corporale și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate și efectuarea investigațiilor necesare. Persoanele implicate au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, a informat Poliția Prahova.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.