Clubul Sportiv alPHa Prahova lansează o invitație tuturor cluburilor din județ care au echipe de junioare 3 feminin să participe la prima ediție a „Cupei alPHa Elite Friends”, competiție programată în perioada 11–17 august 2026, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești.
Turneul este conceput ca o competiție de pregătire înaintea noului sezon competițional și își propune să promoveze fair-play-ul, colaborarea între cluburi și dezvoltarea sportivelor într-un mediu bazat pe respect și spirit de echipă.
Potrivit organizatorilor, accentul va fi pus pe experiența acumulată de sportive și pe progresul acestora, nu pe rezultatele din clasament. Din acest motiv, competiția se va desfășura sub forma unor meciuri amicale, fără întocmirea unui clasament final, fiecare echipă urmând să dispute cel puțin două partide de pregătire.
Prin organizarea „Cupei alPHa Elite Friends”, CS alPHa Prahova își propune să încurajeze un model de competiție bazat pe respect reciproc și colaborare între cluburi, într-un context în care dezvoltarea copiilor și aprecierea muncii antrenorilor sunt considerate prioritare.
„Elite Friends este mai mult decât un nume. Este o filozofie. Ne dorim să fim elite prin comportament, nu prin aroganță, și friends prin felul în care ne respectăm, colaborăm și înțelegem competiția”, transmit reprezentanții clubului.
Organizatorii au pregătit premii totale în valoare de 20.000 de lei, toți participanții urmând să fie recompensați.
La competiție sunt invitate toate cluburile din Prahova care dețin echipe de Juniori 3 feminin. Înscrierile se fac până la 3 iulie 2026, prin transmiterea unui e-mail la adresa
Pentru informații suplimentare, organizatorii pot fi contactați la numărul de telefon 0775 653 646.
Datele competiției: