Mariana Constantin, gimnastă din lotul național la JO de la Montreal, desemnată Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești. Titlul i-a fost înmânat prin intermediul unei alte sportive excepționale: Corina Ungureanu

Mariana Constantin, gimnastă din lotul național la JO de la Montreal, desemnată Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești. Titlul i-a fost înmânat prin intermediul unei alte sportive excepționale: Corina Ungureanu
Image
Image

Fosta mare gimnastă Mariana Constantin a primit, în cadrul ședinței de joi a Consiliului Local Ploiești, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Ploiești, în semn de recunoaștere a rezultatelor remarcabile obținute de-a lungul carierei și a contribuției sale la promovarea sportului românesc.

Deși nu a putut participa la ceremonie, distincția i-a fost acordată prin intermediul fostei campioane mondiale Corina Ungureanu, care a transmis mesajul de mulțumire și recunoștință al sportivei pentru această onoare.

Originară din Ploiești, Mariana Constantin și-a început cariera la Clubul Sportiv Petrolul Ploiești, unde talentul și disciplina au propulsat-o rapid în lotul de maeștri, iar ulterior în echipa națională de gimnastică a României. Pentru performanțele sale de excepție, aceasta a primit titlul de Maestră Emerită a Sportului.

Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale a fost participarea la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, competiție în care echipa feminină de gimnastică a României a cucerit medalia de argint. Ediția olimpică a rămas în istoria sportului mondial și datorită performanțelor extraordinare ale gimnastelor române, care au contribuit decisiv la consacrarea școlii românești de gimnastică pe plan internațional.

În cadrul ceremoniei, Corina Ungureanu a lansat și o invitație către ploieșteni de a participa la competiția internațională de gimnastică artistică feminină „Rising Stars”, care se va desfășura în perioada 10–12 iulie 2026, la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești. Evenimentul, dedicat junioarelor și pre-junioarelor, va avea o importanță deosebită, găzduind și etapa a doua de selecție pentru Campionatele Europene, atât la categoria senioare, cât și la junioare.