Accident pe Centura de Est a Ploieștiului. Un bărbat de 57 de ani a fost transportat la spital după ce a rămas încarcerat

Accident pe Centura de Est a Ploieștiului. Un bărbat de 57 de ani a fost transportat la spital după ce a rămas încarcerat
Image
Image

Un accident rutier s-a produs, miercuri după-amiază, pe Centura de Est a Ploieștiului, pe raza comunei Berceni, două autoturisme, dintre care unul era staționat, fiind implicate în eveniment. 

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Ploiești din cadrul ISU Prahova, care au mobilizat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD pentru gestionarea situației.

În urma impactului, un bărbat în vârstă de 57 de ani a rămas încarcerat în autoturism. Acesta a fost extras în siguranță de echipajele de intervenție ale ISU, fiind găsit conștient, însă cu multiple traumatisme.

Victima a primit îngrijiri medicale la locul accidentului din partea paramedicilor SMURD, după care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești pentru investigații și tratament de specialitate.

Pe durata intervenției, pompierii au luat și măsurile specifice de prevenire a incendiilor, pentru eliminarea oricărui pericol și asigurarea zonei.