Sancțiuni de peste 124.000 de lei în urma controalelor polițiștilor locali privind transportul de persoane și mărfuri în Ploiești

Sancțiuni de peste 124.000 de lei în urma controalelor polițiștilor locali privind transportul de persoane și mărfuri în Ploiești
Image
Image

Poliția Locală Ploiești a desfășurat, joi dimineață, în intervalul orar 04:00 – 10:00, o amplă acțiune de control vizând respectarea normelor legale privind transportul rutier de persoane și mărfuri.

În cadrul verificărilor, polițiștii locali au oprit 147 de autovehicule pentru control, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 124.000 de lei.

Acțiunile au urmărit verificarea autorizațiilor, licențelor și a documentelor obligatorii pentru desfășurarea activităților de transport, atât în domeniul transportului de persoane, cât și al transportului de marfă. Controalele au fost efectuate în mai multe zone ale municipiului, inclusiv pe Bulevardul București, străzile Democrației, Găgeni, Șoseaua Vestului, Ștrandului, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Depoului, precum și în zona centrală.

Potrivit autorităților, sancțiunile au fost aplicate pentru diverse abateri, printre care efectuarea transportului de marfă cu autovehicule de peste 3,5 tone în zone restricționate, fără autorizație de circulație sau vigneta valabilă, dar și pentru nerespectarea condițiilor privind tonajul, intervalele orare, traseele sau zonele permise.

În ceea ce privește transportul de persoane, au fost identificate și sancționate situații precum efectuarea curselor fără autorizație emisă de municipalitate, utilizarea unor terminale neaprobate, circulația pe trasee neautorizate sau oprirea în locuri nepermise.

Reprezentanții Poliției Locale au precizat că astfel de acțiuni vor continua, scopul acestora fiind creșterea gradului de siguranță rutieră și asigurarea respectării legislației în domeniul transporturilor.