Bărbat din Urlați, reținut după ce a ucis un câine. Animalul a fost găsit spânzurat de un copac

Bărbat din Urlați, reținut după ce a ucis un câine. Animalul a fost găsit spânzurat de un copac
Image
Image

Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din orașul Urlați, a fost reținut de polițiștii prahoveni, fiind bănuit că a ucis cu intenție un câine fără stăpân, al cărui cadavru a fost descoperit legat cu o sârmă de un copac, pe un teren viran din apropierea străzii Valea Crângului.

Ancheta a fost deschisă după ce, în data de 8 iulie 2026, polițiștii din cadrul Poliției orașului Urlați și ai Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul animalului.

Cadavrul câinelui a fost transportat la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Prahova, unde a fost dispusă efectuarea necropsiei. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, faptă prevăzută de Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

În urma cercetărilor desfășurate sub coordonarea procurorului de caz și a administrării unui probatoriu complex, oamenii legii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei.

Potrivit anchetatorilor, în cursul zilei de 6 iulie 2026, bărbatul de 54 de ani ar fi luat câinele fără stăpân din curtea unui localnic, spunând că îl va îngriji. Două zile mai târziu, pe 8 iulie, animalul a fost găsit mort, legat de un arbore pe un teren viran din oraș.

Suspectul a fost condus la sediul Poliției pentru audieri, iar în baza probelor administrate a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 10 iulie 2026, procurorilor, care vor decide ce măsuri preventive vor fi dispuse în continuare.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova transmite că tratează cu maximă responsabilitate toate sesizările privind cruzimea față de animale și încurajează cetățenii să semnaleze orice faptă care aduce atingere bunăstării și protecției acestora.