O amplă operațiune de salvare este în desfășurare, sâmbătă, în zona Valea Albișoarei din Bușteni, după ce patru persoane care practicau alpinism au fost implicate într-un grav accident montan. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei patru alpiniști s-au prăbușit aproximativ 10 metri, după ce coarda de asigurare s-a rupt. Din fericire, toate victimele sunt conștiente.
La locul intervenției acționează echipe de salvatori montani, iar pentru evacuarea și acordarea asistenței medicale a fost solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș.
Citește și O alpinistă a murit în Bucegi
UPDATE: Forțele de intervenție au fost suplimentate. La misiune participă acum și un echipaj de prim ajutor SMURD, două unități de terapie intensivă mobilă SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Prahova. Acestea se deplasează pe stadionul din orașul Bușteni, unde va fi amenajat punctul de preluare a victimelor.
De asemenea, în sprijinul operațiunii a fost alocat și elicopterul SMURD de la Baza Aeromedicală Caransebeș.
Misiunea de salvare este în desfășurare. Vom reveni cu detalii.
UPDATE 2: Din cele patru persoane conștiente inițial, una intrat în stare de inconștientă.
UPDATE 3: Pentru gestionarea situației de urgență a fost alocat și un elicopter Black Hawk de la București, la bordul căruia va fi și o echipă medicală de la Spitalul Clinic de Urgență București.