Incendiu într-o gospodărie din comuna Măneciu. O persoană a suferit arsuri

Incendiu într-o gospodărie din comuna Măneciu. O persoană a suferit arsuri
Image
Image

Un incendiu a izbucnit duminică dimineață într-o gospodărie din satul Măneciu-Ungureni. 

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o anexă gospodărească, pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, existând pericolul de propagare la locuință. Echipajele au acționat pentru localizarea focului, reușind să împiedice extinderea acestuia.

O persoană a suferit arsuri de gradul I la nivelul ambelor brațe, pe aproximativ 10% din suprafața corporală. Victima a fost asistată de echipajul SMURD, urmând să fie predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean pentru transport la spital.

Pentru gestionarea intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Măneciu, precum și o autospecială de stingere de la Detașamentul Vălenii de Munte.

Pompierii continuă să acționeze pentru lichidarea incendiului, informează ISU Prahova.