Accident în Ploiești: o femeie de 27 de ani, scoasă de pompieri din autoturism, după ce a lovit un stâlp

Accident în Ploiești: o femeie de 27 de ani, scoasă de pompieri din autoturism, după ce a lovit un stâlp
Image
Image

Un accident rutier s-a produs, luni după-amiază, în municipiul Ploiești, pe strada Marin Mehedințeanu, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un stâlp.

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Ploiești cu o autospecială de stingere, un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD.

În urma impactului, o femeie în vârstă de 27 de ani a rămas blocată în autoturism. Victima nu era încarcerată și se afla în stare de conștiență la sosirea echipajelor de intervenție. Salvatorii au reușit extragerea acesteia din vehicul, după care femeia a primit îngrijiri medicale din partea echipajului SMURD. Ulterior, victima a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de polițiști.

Potrivit IPJ Prahova, conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului rutier, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Foto Grup Info Trafic Prahova