Pompierii militari din cadrul Detașamentului Câmpina intervin, vineri după-amiază, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din comuna Bănești, satul Bănești.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova, la locul intervenției au fost mobilizate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea operativă a evenimentului.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului locuinței, afectând o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați.
Intervenția este în desfășurare, iar pompierii acționează pentru limitarea propagării flăcărilor și lichidarea incendiului.
Reprezentanții ISU Prahova au precizat că misiunea este în dinamică, urmând ca informațiile să fie actualizate pe măsură ce intervenția evoluează.