Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Sângeru, s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat la volan, deși consumase alcool. Polițiștii au intervenit în urma unui apel la 112, prin care era sesizat comportamentul agresiv al unui participant la trafic.
Incidentul s-a produs marți, 25 august, în jurul orei 18.45. Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Apostolache au fost sesizați prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență cu privire la faptul că un șofer ar fi adoptat un comportament agresiv în trafic, în comuna Sângeru.
Echipajul de poliție s-a deplasat în zona indicată, iar autovehiculul reclamat a fost identificat și oprit pe Drumul Comunal 130, în satul Tisa.
La volan se afla un bărbat de 49 de ani, din comuna Sângeru. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, în care bărbatul este cercetat pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.