Nouă ofertanți, companii și asocieri de firme, au depus oferte pentru executarea lucrărilor din cadrul proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Ploiești Triaj – Focșani, Etapa I – „Light Modernization”, Secțiunea Ploiești Triaj – Valea Călugărească.
Contractul, cu o valoare estimată de 285.790.124,40 lei, este scos la licitație de Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA și vizează modernizarea unei secțiuni feroviare cu o lungime totală de 17,321 kilometri.
Pe lista celor care au depus oferte se află nume importante din domeniul construcțiilor și infrastructurii, dar și mai multe asocieri de companii.
Cei nouă ofertanți sunt:
Lucrările fac parte din prima etapă a proiectului „Reabilitarea liniei de cale ferată Ploiești Triaj – Focșani” și se referă la secțiunea cuprinsă între Ploiești Triaj și Valea Călugărească.
Este vorba despre lucrări de tip „Light Modernization”, care urmează să fie realizate într-un ritm accelerat și care au ca principal obiectiv eliminarea restricțiilor de viteză existente pe această rută feroviară.
Investiția presupune înlocuirea elementelor componente ale infrastructurii feroviare, inclusiv a șinelor, sistemelor de prindere, traverselor și pietrei sparte, precum și înlocuirea aparatelor de cale. De asemenea, proiectul prevede realizarea substratului căii, așternerea de geotextil și geogrile, măsuri care urmăresc îmbunătățirea capacității portante și a stabilității infrastructurii.
Secțiunea principală inclusă în contract se întinde de la semnalul de intrare Cap Y al stației Ploiești Triaj, de la kilometrul 56+300, până la Cap Y Valea Călugărească, la kilometrul 72+165, pe o lungime de 15,865 kilometri.
La aceasta se adaugă și sectorul de cale ferată dintre Ploiești Sud și Ploiești Vest, în lungime de 1,456 kilometri. Această conexiune are o importanță strategică, asigurând legătura dintre Coridorul celor Trei Mări – Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Egee – și Coridorul Rin–Dunăre.
Proiectul reprezintă astfel una dintre investițiile importante pentru infrastructura feroviară din Prahova, în condițiile în care modernizarea tronsonului Ploiești Triaj – Valea Călugărească ar trebui să contribuie la creșterea vitezei de circulație a trenurilor și la îmbunătățirea conexiunilor feroviare pe ruta spre Moldova.
Urmează etapa de evaluare a ofertelor, la finalul căreia Compania Națională de Căi Ferate „CFR” SA va desemna constructorul care va executa lucrările estimate la aproape 286 de milioane de lei.