Peste 510 polițiști, mobilizați în Prahova în prima zi de școală

Peste 510 polițiști, mobilizați în Prahova în prima zi de școală
Image
Image

Peste 510 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova sunt prezenți, luni, în zona unităților de învățământ din județ, cu ocazia începerii anului școlar 2026–2027. Polițiștii din structurile de ordine publică, rutieră, siguranță școlară, prevenire și investigații criminale participă la măsurile menite să asigure desfășurarea în condiții de siguranță a primei zile de școală.

Echipajele de poliție asigură ordinea și siguranța publică la festivitățile de deschidere, acționează pentru fluidizarea traficului în zonele aglomerate și desfășoară activități de patrulare în apropierea unităților de învățământ, pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale.

În Prahova, polițiștii acționează în sistem integrat alături de jandarmi și polițiști locali în zona celor 632 de unități de învățământ, dintre care 220 se află în mediul urban, iar 412 în mediul rural.

Verificări înainte de începerea școlii

În perioada premergătoare noului an școlar, polițiștii prahoveni au desfășurat aproximativ 700 de activități de verificare a mijloacelor de semnalizare rutieră din zona școlilor.

De asemenea, au fost verificate toate mijloacele de transport destinate elevilor, măsurile având ca scop prevenirea unor eventuale evenimente rutiere.

Pe parcursul anului școlar, unitățile de învățământ vor rămâne incluse în itinerariile de patrulare ale polițiștilor, iar dispozitivele de ordine publică vor fi adaptate în funcție de situația operativă.

Polițiștii vor desfășura și activități de prevenire și educație în școli. Printre temele abordate se vor afla prevenirea violenței, a consumului de droguri, alcool și tutun, siguranța rutieră, precum și comportamentul responsabil în mediul online.