CS alPHa, clubul sportiv al Consiliului Județean Prahova, are, începând de astăzi, 1 octombrie, un nou director. Este vorba despre Cristian Nica, fost arbitru internațional de fotbal, numirea fiind anunțată de administratorul public al județului Prahova, Emil Drăgănescu. „De mâine, noul director al CS alPHa, clubul Consiliului Județean Prahova, este fostul mare arbitru internațional de fotbal, Cristian Nica!”, a transmis, miercuri seară, Emil Drăgănescu.
Administratorul public al județului Prahova susține că experiența lui Cristian Nica în sport și în management reprezintă un atu pentru club. „Recunoscut în cariera sa pentru profesionalism și verticalitate, Cristi va aduce plus valoare clubului! El este nu numai un sportiv între sportivi, ci și un bun manager”, a precizat Drăgănescu. Odată cu schimbarea conducerii, oficialii Consiliului Județean anunță și o serie de obiective pentru perioada următoare. Printre acestea se află introducerea, până la sfârșitul acestui an, a unor programe gratuite de inițiere sportivă pentru copii, inclusiv în discipline precum judo, tenis de masă, atletism, șah și volei.
Un alt obiectiv anunțat este dezvoltarea unor programe sportive dedicate copiilor cu dizabilități.
CS alPHa își propune, de asemenea, să acorde sprijin Academiei Clubului Petrolul Ploiești și să continue susținerea secțiilor de handbal și baschet.
Pe lista proiectelor se află și înființarea unei secții de șah, program prin care reprezentanții clubului spun că vor să încurajeze dezvoltarea copiilor nu doar din punct de vedere fizic, ci și intelectual.
Emil Drăgănescu, în calitate de coordonator al activității clubului, din partea Consiliului Județean, spune că experiența proprie de sportiv și antrenor îl ajută să înțeleagă dificultățile prin care trec sportivii: „Pe sportivi nu îi poți conduce și nu le poți aduce plus valoare decât dacă ai fost ca ei și dacă îi respecți!”, a transmis administratorul public al județului Prahova.
Potrivit acestuia, noua echipă de conducere a CS alPHa, formată în jurul lui Cristian Nica, își propune să transforme clubul într-unul mai apropiat de copii și de sportul de performanță, dar și să extindă accesul la activități sportive pentru categorii care au, în prezent, mai puține oportunități.