Doi copii, o fetiță în vârstă de doi ani și un băiețel de patru ani, au murit după ce au fost găsiți inconștienți, în stop cardiorespirator, într-o cameră inundată cu fum, în orașul Tălmaciu, din județul Sibiu. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, fumul ar fi provenit de la o saltea de pat care a luat foc.
Alarma s-a dat miercuri seară, în urma unui apel la 112 care semnala prezența fumului într-o încăpere de pe strada 1 Mai din Tălmaciu.
La sosirea echipajelor de intervenție, pompierii au constatat că o parte din salteaua unui pat arsese. Cei doi copii au fost găsiți inconștienți, în stop cardiorespirator, iar echipajele medicale au început imediat manevrele de resuscitare.
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, două echipaje SMURD și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
În ciuda eforturilor depuse de salvatori, cei doi copii nu au putut fi salvați. Aceștia nu au răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul.
Circumstanțele în care a izbucnit incendiul urmează să fie stabilite.