Pădure de stejar în miniatură, stră-stră-strănepoții Codrilor Vlăsiei - la un canton al Ocolului Silvic Ploiești

Pădure de stejar în miniatură, stră-stră-strănepoții Codrilor Vlăsiei - la un canton al Ocolului Silvic Ploiești

În Prahova sunt păduri impunătoare de stejari, printre care se află și resturi ale Codrilor Vlăsiei, în sudul județului. Arbori seculari ale căror dimensiuni impresionante domină pădurile mai tinere. Însă, într-un canton al Ocolului Silvic Ploiești, se pregătesc noile păduri de stejar. Deocamdată de dimensiunile unor răsaduri de roșii, stejarii sunt crescuți altfel (containerizați) decât erau pregătiți până acum pentru a fi plantați pe terenurile forestiere prahovene.
Potrivit Romsilva - Ocolul Silvic Ploiești, puieții containerizați (n.n. - crescuți în niște recipiente speciale) au avantajul eliminării șocului la transplantare și rezistă mai bine la secetă. Spre deosebire de puieții produși în sol, care sunt apți de plantat după doi ani, acești puieți containerizați sunt apți de plantare după numai un an.
Conform aceleiași surse, recipientele (containerele) pot fi refolosite pentru producerea altor puieți timp de aproximativ zece ani, iar costurile de producție și, implicit, plantare, sunt mai mici în comparație cu metodele clasice de până acum. În plus, procentul de prindere a acestora este estimat a fi mai mare, puieții de stejar fiind considerați o parte a soluției de lupta contra deșertificării României.


Tipărire