Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Prahova s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință extraordinară, în care s-au aprobat noile măsuri ce vor fi obligatorii în localitățile prahovene, în funcție de rata de incidență a Covid. Una dintre deciziile de astăzi este obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice deschise, în localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori. Sunt exceptate de la obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc, potrivit Instituției Prefectului Prahova. Astăzi, peste șase cazuri la mie aveau următoarele localități:
| LOCALITATE | INCIDENTA |
| CĂLUGĂRENI | 18.02 |
| GURA VADULUI | 12.16 |
| COCORĂŞTII MISLII | 11.04 |
| ORAŞ SLĂNIC | 10.71 |
| OLARI | 10.30 |
| TĂTARU | 8.94 |
| VÂLCĂNEŞTI | 8.18 |
| BLEJOI | 8.16 |
| DRĂGĂNEŞTI | 8.09 |
| PĂULEŞTI | 8.02 |
| MUNICIPIUL CÂMPINA | 7.93 |
| GORNET-CRICOV | 7.59 |
| TELEGA | 7.47 |
| ORAŞ BĂICOI | 7.46 |
| SURANI | 7.26 |
| BERCENI | 7.22 |
| MUNICIPIUL PLOIEŞTI | 7.06 |
| BĂNEŞTI | 6.86 |
| BĂLŢEŞTI | 6.70 |
| ARICEŞTII RAHTIVANI | 6.43 |
| POIANA CÂMPINA | 6.08 |
