Un accident rutier grav a avut loc, marți seară, la intersecția străzii Pielari cu strada Carpenului, din municipiul Ploiești.
Potrivit IPJ Prahova, în timp ce se afla în traversarea părții carosabile, o tânără în vârstă de 18 ani a fost surprinsă și accidentată de un autoturism care a părăsit locul accidentului până la sosirea echipajului de poliție. Tânăra a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
La acest moment se efectuează verificări în vederea identificării conducătorului auto și luarea măsurilor legale care se impun.
